Dreptul la solidaritate

Așa cum e descris în articolul “Despre economia viitorului”, economia globală se află în fața unei schimbări majore către o construcție la scală mare a capacităților spațiale. Pentru a putea dezvolta o astfel de industrie, sunt necesare nu doar eforturile conjugate a mai multor țări sau uniuni politice, dar și resursa individuală a expertizei și creativității umane este critică.
Dar, unde veți găsi resursa umană adecvată atunci când provocările planetare devin copleșitoare și escaladează cu trecerea timpului?

În unire stă puterea

Este știut că, atunci când avem de rezolvat o sarcină majoră, o echipă este preferabilă unui singur om. Aceasta se aplică și mai mult dacă sarcina presupune o activitate calificată sau know-how tehnologic. Dar, dacă discutăm despre domeniul cercetării, efectele de a fi mulți, deși mai subtile, sunt încă și mai hotărâtoare.
Să ne imaginăm că, pentru munca necesară unei descoperiri importante în tehnologia fuziunii la rece, o țară dezvoltată poate furniza 100 de specialiști pentru o anumită perioadă de timp, să spunem 30 de ani. Dacă aceeași țară ar putea oferi pentru aceeași sarcină 1000 de specialiști, nu doar viteza estimată a cercetării va crește de 10 ori, dar și probabilitatea ca unul dintre ei să fie viitorul Einstein va crește corespunzător. Acesta este desigur un scenariu simplificat, dar ați înțeles ideea.

Mawi

În Africa Centrală deșertul se învecinează cu o savană și cu albia unui râu ce se umple cu apă în sezonul ploios. Locuitorii unui mic sat de lângă râu își mută cirezile de vite cu fiecare schimbare de anotimp, căutând pășunile cele mai bune pentru a-și asigura traiul de zi cu zi.
Încă de când era un băiat de zece ani, Mawi a învățat de la bunicul său că trebuie să trăim în armonie cu natura, pentru fiecare lucru ce luăm trebuie să dăm ceva înapoi. Bunicul spunea de asemenea că există forțe nevăzute ce unesc toate lucrurile împreună, iar o persoană ar trebui să țină seama de ele și să respecte aceste forțe. Dintre ceilalți copii, Mawi era primul ce învățase să citească schimbarea vremii, să găsească indiciile unui sol cu apă subterană și învățase chiar și câteva stele de pe cer ce ajută călătorul care merge într-un loc îndepărtat.
Toți sătenii respectau un cod strict al onorării tradițiilor și aduceau laudă forțelor naturii care le permiteau o existență neîntreruptă de atâtea generații. Dar Mawi simțea că forțele nevăzute sunt menite a fi cunoscute de către om și că el ar putea ajunge la o înțelegere mai profundă a ceea ce considerau ceilalți săteni ca fiind de neschimbat.
Într-o zi un grup de străini purtând haine lungi și ochelari de soare a ajuns în sat. Aceștia i-au adunat pe copii pentru a juca un concurs de istețime folosind niște dispozitive micuțe ce vorbesc și arată diverse imagini când le ții în mână. Ei au observat că Mawi învăța foarte repede și avea un mod natural de a interacționa cu dispozitivul și au decis să i-l dea cadou. Au vorbit cu bătrânii satului și s-au oferit să se întoarcă peste doi ani cu o propunere de bursă școlară pentru Mawi pe măsură ce acesta progresează cu învățătura.
Douăzeci și doi de ani mai târziu, în America de Nord la Institutule de Fizică și Astronomie, profesorul Eric Schuman, președinte al Academiei de Știință, deschidea conferința bienală despre Realizări și Descoperire cu un discurs: “Ne-am reunit aici pentru a saluta pasul decisiv înainte în punerea bazelor pentru o economie soațială sustenabilă, făcut posibil de descoperirea uimitoare a undelor anti-gravitaționale de către excepționalul nostru coleg Dr. Mawi Erbassa. Transportul spațial eficient și producția orbitală în sistemele noastre planetare pot deveni în sfârșit o realitate curentă …”

Necesitate sau evoluție?

Așa cum se vede în piramida nevoilor a lui Maslow, un individ este condus de nevoi de bază dar și de ordin mai înalt, atunci când vine vorba de descrierea comportamentului uman. Dar, în timp ce nevoile individuale pot fi identificate cu destulă acuratețe, nevoile societății formate din multipli indivizi constituie baza a nesfârșite dezbateri politice și filozofice de-a lungul istoriei.
Într-o epocă în care comunicarea între oameni este cvasi-instantanee, societatea este mult mai integrată în ce privește partajarea ideilor, schimbul de opinii și multe alte activități legate de gândire. Rasa umană ar trebui privită ca un super-organism ale cărui nevoi e necesar să fie identificate corect și chiar anticipate. O umbrelă sub care toate aceste nevoi pot fi adunate este evoluția rasei umane. Istoria vieții a arătat că dacă o specie e să reușească în demersurile sale, acesta trebuie să reușească în evoluția sa. Dacă vrem să identificăm necesitățile rasei umane, trebuie să-i anticipăm traiectoria, cercetând în special evoluția sa viitoare. Ca și în piramida nevoilor, rasa întreaga va fi afectată în evoluția sa dacă nevoile de baza ale tuturor oamenilor vor rămâne nesatisfăcute.

Dreptul la solidaritate

Definiția dreptului la solidaritate este:
Fiecare om trebuie să aibă acces la hrană și adăpost.

Implementare

Fiecare țara sau uniune politică va construi o serie de locuințe modulare grupate în arii denumite campusuri ale solidarității.
Operarea acestor arii va fi asigurată de către armată sau de către o organizație legală echivalentă cu un cod strict de conduită și o bună performanță operațională în cazul în care nu e constituită vreo armată. Finanțarea și necesarul de materiale ale campusurilor vor fi asigurate de către guvern sau de către o organizație legală echivalentă ordonatoare de buget în cazul în care nu este constituit vreun guvern. Supervizarea și responsabilitatea politică pentru buna stare a campusurilor va fi asigurată de către parlament sau o organizație legală echivalentă reprezentativă în cazul în care nu e constituit vreun parlament.
Orice persoană cu răspundere de sine poate solicita acces la campus pentru o anumită perioadă de timp începând cu o lună, ex. 1, 3, 6, 12 luni, și reînnoi cererea cu câteva zile înainte de expirare. Copiii sub 2 ani sunt admiși împreună cu mama lor dacă aceasta este prezentă. Pentru toți ceilalți copii, orice persoană ce solicită o perioadă de acces și este un tutore legal al acestor copii, va fi de acord ca statul prin instituțiile sale se va ocupa de hrana, adăpostul și educația lor pentru aceeași perioadă de timp.
În interiorul campusului se aplică domnia legii, drepturile omului și dreptul la solidaritate. Doar funcțiile de hrană și adăpost vor fi îndeplinite de către campus, orice alte funcții de susținere periclitându-i până la urmă existența. Accesul va fi permis pentru ore de adăpost precum 6 ore timp de dormit, vreme rea precum sub -20°C sau catastrofe naturale decretate de lege. Accesul va fi permis de asemenea pentru trei perioade scurte de timp când hrana este distribuită și consumată. Orice bunuri personale sunt reținute la intrare și returnate la ieșire. O persoană poate ieși oricând din campus dar va fi primită doar când începe o perioadă de adăpost sau de masă. De asemenea, la sfârșitul fiecărei perioade campusul va fi evacuat și se vor face sarcini de mentenanță.
Campusul consistă în unități modulare de locuit pentru o persoană fiecare și unități de service precum toalete, birouri de personal, unități energetice și de comunicații. Fiecare unitate are un decor minimal, este conectată la o sursă de încălzire și de energie, are capacitate de supraveghere și poate fi inspectată de personalul operațional. Unei persoane îi va fi dată o unitate de locuit aleatoare ce diferă de fiecare dată când începe o perioadă de hrană sau de adăpost. Hrana va fi livrată și consumată în interiorul acestor unități de locuit. Mai multe perioade pot fi lipite între ele din motive de eficiență eliminând evacuările intermediare, dar păstrând cel puțin două perioade zilnice de mentenanță de 4 ore fiecare. Circulația și accesul în interiorul campusului vor fi limitate și supravegheate. Toaletele sunt module de o persoană cu seturi de spălare incluse. În afară de anumite restricții administrative, nici o obligație nu va fi creată pentru persoanele ce accesează campusul.

Consecințe

Eliberarea individului de necesitatea de a rezolva două dintre cele mai de bază nevoi va contribui dramatic la evoluția rasei. Nevoilor de nivel mai înalt li se va acorda mai multă atenție, iar capacitatea de rezolvare a problemelor a comunității globale va crește de zece ori. De asemenea, se pun bazele pentru o lume nai civilizată și mai educată odată cu integrarea în mințile oamenilor a dreptului la solidaritate. Oamenii vor considera în scurt timp o obișnuință ca spălatul pe mâini să muncească într-o mică fracțiune și pentru nevoia comunității care în schimb le va asigura accesul la dreptul la solidaritate. Merită menționat și că drepturi morale precum demnitatea umană și respectul de sine vor fi puternic întărite.
Vectorii de evoluție ai rasei umane pot fi schimbați de diverse evenimente în moduri nu neapărat pozitive pentru viitor. De ce să nu-i schimbăm într-un mod controlat cu o contribuție pozitivă decisivă pentru ființa umană?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Copyright © 2012 - ZB Constructorul Zonal
Frontier Theme